De ce sunt demotivati angajatii?

La serviciu mergem pentru a practica o profesie din care ne luăm diverse beneficii: statut, utilitate, recunoaştere, apreciere, putere, bani, relaţionare, comunicare, învăţare/dezvoltare etc. Adică, în esenţă, este vorba despre un schimb: omul depune un efort (mental şi/sau fizic) şi obţine o recompensă. Iar atunci când percepe acest schimb ca fiind inechitabil, dezechilibrat, apare demotivarea.

 

De multe ori avem tendinţa să credem că principalul motiv al demotivării şi părăsirii unui job sunt banii. Dar toate studiile sustin că nu este aşa. Şi că, de fapt, oamenii părăsesc oameni. Şi, mai nou, nu doar oameni, ci ceea ce fac sau creează aceştia prin acţiunile lor. Adică, prin comportamentul lor.

 

Spuneam în articolul precedent că ceea ce se poate schimba/modela este comportamentul. Deci, dacă oamenii sunt demotivaţi de comportamentul altor oameni, soluţia este schimbarea comportamentului. Iar aici intervine factorul “EGO”. Pentru că el este cel care are pretenţia şi aşteptarea ca celălalt să se schimbe.

 

Doar că adevărata soluţie nu este să aşteptăm sau să avem pretenţia ca ceilalţi să se schimbe, ci să ne schimbăm noi. Şi acum apare EGO-ul: “Cum, tot eu să mă schimb? Dar el este cel care greşeşte!” sau “Dar, ce, eu sunt mai fraier? De ce tot eu să fac ceva???”. Şi EGO-ul este îndreptăţit să reacţioneze astfel pentru că asta este treaba lui: să compare, să cântărească şi să se revolte când se vede mai prejos în urma comparaţiei.

 

Ori majoritatea companiilor exact acest lucru fac: creează competiţie. Doar că în loc să o creeze cu ceea ce este în exterior (alte companii), o creează în interior (între proprii angajaţi). Şi astfel, pe oameni îi fură peisajul luptei din interior şi uită că “duşmanul” este în afară.

 

Totul porneşte de la ideea depăşită că dacă oamenii se întrec între ei, reuşesc să facă mai mult şi mai bine. Da, este şi acesta un efect. Însă există şi o consecinţă cu mult mai gravă: atmosfera care se creează. Adică una competitivă şi conflictuală. O astfel de atmosferă este benefică în anumite situaţii, dar numai pe termen scurt. Pe termen lung, stresează şi demotivează.

 

Deci, dacă sunteţi manageri, analizaţi dacă nu cumva aţi creat competiţie între membrii echipei. Pentru că nu asta face un leader. Un leader motivează fără a crea competiţie. Statistic vorbind, sunt foarte puţini oameni pe care-i motivează cu adevărat competiţia. Pe majoritatea, însă, îi oboseşte şi-i demotivează.

 

Poate vi se pare că nu este aşa, dar este numai o confuzie. Iar confuzia se creează atunci când recompensaţi pe cei care câştigă. Competiţia, de fapt, ajunge să fie doar un “instrument” pentru a obţine recompesa – aprecierea.

 

Indiferent de vârsta şi experienţa profesională sau de viaţă, oamenii au fost, sunt şi vor fi întotdeauna motivaţi de apreciere, recunoaştere, validare. Este nevoia din vârful piramidei. Cu toţii ne dorim asta, iar unii dintre noi doar pentru asta trăim. Sau, ca să nu exagerez, doar pentru asta muncim. Ceea ce nu este greşit, ci chiar firesc. Învăţăm asta încă din stadiul de bebeluşi, când mama se bucură de orice mică realizare şi ne recompenseaza cu un pupic sau o îmbrăţişare. Şi ne place atât de mult încât atunci când mai creştem, facem tot ce putem pentru a obţine iar şi iar recompensa.

 

Oamenii nu fac nimic doar ca să facă. În general, orice acţiune are la bază o motivaţie şi un scop. Cauză şi efect. Iar când vine vorba de apreciere, obţinerea acesteia devine şi motivaţie şi scop. Adică, şi cauză şi efect. Şi omul atunci depune toate eforturile posibile. Şi ce se întâmplă când nu obţine aprecierea? Dezamăgirea este maximă. Pentru că obţinerea aprecierii a fost atât cauza care l-a determinat să depună efortul, dar şi efectul dorit în urma efortului.

 

În experienţa mea de peste 20 de ani de lucru cu oamenii ca psiholog, consultant, trainer sau coach am concluzionat că peste 90% dintre adulţi sunt dispuşi la eforturi incredibile pentru a obţine apreciere: stau cu orele peste program, muncesc în weekend, lasă pe locul doi familia, nu îşi iau concedii sau dacă îşi iau nu îşi permit să se relaxeze, ci au peste tot cu ei telefon, laptop etc., îşi asumă din ce în ce mai multe, se suprasolicită şi chiar ajung unii la burn-out (vezi spitalele de neuro pline de tineri cu accidente vasculare cerebrale). Totul pentru obţinerea aprecierii. Pentru a ajunge într-o pozitie de putere, pentru a avea un anumit statut social şi profesional, pentru a avea recunoaşterea şi recunoştinţa celorlalţi.

 

Nu este nimic greşit în a avea toate acestea şi a depune eforturi pentru a le avea. Totul ţine, însă, de limite. De a avea nişte limite clare şi a şti când şi dacă este cazul să ni le încălcăm sau să acceptăm să ne fie încălcate.

 

Există un experiment cu o broscuţă căreia i s-a implantat un cip care era legat la o pedală. Când broscuţa apăsa pedala, cipul îi stimula centrul plăcerii din creier. Şi broscuţa a înţeles asta şi a apăsat pedala până când a murit. A murit de plăcere. Adică, neuronii respectivi au fost suprasolicitaţi şi s-a produs burn-out-ul. Iar cercetătorii au spus ca la fel este şi cu oamenii. Cu cât obţin plăcere – apreciere, cu atât fac totul pentru a obţine iar şi iar. Până la epuizare.

 

Şi reversul este la fel de real. Când depunem iar şi iar efort şi nu obţinem recompensa, ne demotivăm. Nu mai găsim rostul în a depune efortul şi căutăm un alt mod de a obţine recompensa. Adică, ne căutăm alt job.

 

Când oamenii sunt demotivaţi, căutaţi să vedeţi ce înseamnă pentru ei aprecierea şi dacă se simt apreciaţi. Şi mai căutaţi ceva: care este motivaţia lor principală.

 

Mergând pe modelul celor patru motivații intrinseci – putere, relaţionare, siguranţă şi dezvoltare – la fiecare dintre noi, una sau două dintre acestea predomină, iar celelalte sunt ceva mai scăzute.

 

Dacă nu vă puteţi da seama din discuţii cu oamenii din echipele voastre, atunci apelaţi la specialişti. Există chestionare speciale prin care să identificaţi motivaţiile predominante ale fiecăruia. Iar atunci când ştii ce-l motivează pe fiecare, oferă-i ce are nevoie, plus apreciere, şi nu te vei mai confrunta cu angajaţi demotivaţi.

 

Uită de competiţie şi de EGO, foloseşte-ţi leadership-ul, nu leader-sheep-ul!

 

***Dicţionar de termeni:

Leadership = ce-i motivează pe ceilalţi

Leader-sheep = ce mă motivează pe mine, conducătorul lor

 



Autor: Loredana Vlădăreanu

Trainer, Coach, Consultant